Cum să conducem preventiv în mediul urban

Cursurile de conducere preventivă sunt poate printre cele mai importante lucruri pe care le învățăm la școala de șoferi. Urmărind sfaturile instructorilor privind conduita preventivă, putem să ne protejăm pe noi înșine, dar și pe pasageri, pietoni sau pe ceilalți participanți la trafic.

În mediul urban, lecțiile despre conducerea preventivă sunt cu atât mai importante cu cât pericolele sunt mult mai multe decât în afara orașelor. Situațiile neprevăzute pot să apară de oriunde și oricând, dar pot fi evitate prin adoptarea conduitei preventive.

Indiferent de cât de bine credem că stăpânim mașina pe care o conducem, niciodată nu trebuie să uităm că lucrurile din jur nu se află sub controlul nostru. Iar lucrurile devin mult mai grele în momentul în care conducem un automobil pe care nu îl cunoaștem foarte bine, cum ar fi o mașină de închiriat.

Iată câteva scurte sfaturi despre condusul preventiv în oraș:

– Respectarea reglementărilor de viteză este poate cea mai importantă regulă a conducerii preventive. Mult mai ușor oprim mașina la 40km/h decât la 80km/h.

– Atenție maximă la trecerile de pietoni. Cele nesemaforizate în special sunt cele mai periculoase, foarte mulți trecători fiind accidentați astfel.

– Atenție la mașinile care circulă pe benzile de lângă noi. Întotdeauna când vrem să schimbăm banda, este foarte importantă asigurarea prealabilă și semnalizarea corespunzătoare a intenției.

– Trebuie să ne asigurăm în permanență de lucrurile din jurul nostru, privind în oglinzile retrovizoare. Întotdeauna trebuie să fim conștienți de mașinile din jur, pentru a fi pregătiți de o eventuală manevră bruscă, în caz că aceasta se impune.

– Niciodată nu trebuie să frânăm brusc, cu excepția situațiilor când această acțiune se impune pentru evitarea unei coliziuni. În mediul urban, o frână bruscă poate provoca un accident cu mașina din spate.

– Atunci când circulăm pe o stradă cu mai multe benzi pe sens, trebuie să evităm condusul în dreptul mașinilor de pe laterale, pentru a lăsa loc unei eventuale manevre de evitare a obstacolelor care pot să apară în drum.

Acestea sunt doar câteva dintre multiplele sfaturi despre cum să conducem preventiv în mediul urban. Vă invităm și pe voi să completați această listă, în comentariile de mai jos.

Foto


0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *